Studenţi "istorici" talentaţi în pictură

 Știre realizată de Lucia Vulpe

                                     

Studenţii Facultăţii de Istorie şi Filozofie a USM, şi-au demonstrat talentul în arta picturii.                                                                                                                                                                    Cu ocazia împlinirii 65 de ani de activitate a Facultăţii, la iniţiativa Consiliului Organizatoric şi Consiliului Sindical, a fost organizat concursul "Gazeta de perete".  În cadrul acestei activităţi, 40 de studenţi divizaţi în 10 echipe, au participat cu cîte o gazetă de perete cu genericul: "Studentul de ieri, de azi, de mâine".  Concursul a fost organizat cu sprijinul Decanatului Facultăţii, mai multor Instituţii şi Companii din ţară. Aceştea, vor premia 3 echipe cîştigătoare cu cărţi, rechizite şi premii băneşti cu suma cuprinsă între 100 şi 200 lei.                                                                                                                                                                 "Am decis să organizăm acest concurs pentru a le permite studenţilor să-şi dea frîu liber imaginaţiei, să "aşterne" o parte din viaţa lor studenţească în culori", menţioneză Victoria Cojocari, Preşedintele Consiliului Sindical al Facultăţii.                                                               Cristina Aghenie, participantă a concursului, spune că sunt binevenite astfel  de activităţi extracuriculare. Deasemenea tînăra precizează că este talentată în pictură şi speră să obţină un premiu de merit.                                                                                                                                                 Perioada de participare la concurs a fost de 31 octombrie-2 noiembrie. Gazetele vor fi apreciate de către o echipă de studenţi şi profesori ai Facultăţii, iar rezultatele vor fi anunţate la data de 3 noiembrie.

                                                                                                                                           Lucia Vulpe J093L

                                  

Răbdăm cât putem!

Știre realizată de Tatiana Gultur

De doua saptămâni studenţii caminului 6 a Universităţii de Stat din Moldova nu au apă caldă. 

Cauza acestei lipse nu o poate explica majoritatea locatarilor. Doamna de la recepţie, Silvia Rosca spune ca nu deţine nici o informaţie la acest subiect “ Iniţial când a fost deconectată apa caldă mi s-a spus ca nu va fi nevoie timp de o saptamină să descuiem duşul, alte indicaţii nu s-au dat.”

Dumitrita Furtuna, şefa de camin a declarat: “Printr-un ordin venit de la rectoratul USM a fost dată indicaţia să se demonteze contoarele la apa caldă ca ulterior să fie verificate însa inginerul nu a precizat cât timp aceasta necesită.”

Până când administraţia caminului se clarifică studenţilor nu le ramâne decât să se conformeze situaţiei. Lipsa apei calde este doar una dintre problemele cu care se ciocnesc locatarii caminului pe linga acestea se alatură mobilierul vechi, deconectarea luminii si altele.

O mînă de ajutor

Știre realizată de  Tatiana Gultur

Astăzi în incinta Unversităţii de Stat din Moldova a avut loc lansarea programului ICT Career Orientation. Acest program este destinat studenţilor de la specialităţile Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţii  şi are drept scopul de a motiva şi de-a ghida tinerii spre cunoaşterea şi capitalizarea oportunităţilor de creştere profesională în domeniul TIC.  

Igor Bercu, reprezentantul companiei Endava a declarat: „Studenţii vor beneficia de posibilitatea unică de a participa la sesiunile de orientare în carieră oferite de diferite companii de top inclusiv şi de compania Endava. Programare, software testing, analiză, tehnologii GIS, project management şi team work sunt doar câteva din direcţiile care vor fi prezentate în cadrul cursuilor facultative.”

Fiecare curs are un anumit număr de ore şi au durata începând de la 5 zile pîna la 3 săptămâni. Sesiunile de orientare în carieră vor fi ţinute de diferiţi experţi, în limba de stat iar materialele teoretice vor fi în limba engleză şi rusă. La finele fiecăruii curs tinerii vor susţie un examen şi vor primi certificate de calificare.

Decanul Faculţii de Matematică şi Informatică, Andrei Perjan: „Vă îndemn să învăţaţi. Noi avem acorduri cu companii care ne oferă suport, ne oferă cursuri, cursuri la care puteţi afla care sunt componentele succesului în domeniul TIC de la cei mai buni specialişti şi veţi avea posibilitatea să comunicaţi cu potenţialii angajatori, nu rataţi şansa.” a susţinut el.

Cursurile necesită un suport financiar pentru acoperirea unor cheltuleli însă primii zece care se vor înscrie la acest program vor primi vaucere în valoare de 80 $ pentru studii.

Maria Vreme studentă la Facultatea de Matematică şi Informatică spune că aceste cursuri sunt binevenite mai ales pentru cei care învaţă ultimul an. Cei care vor participa la aceste lecţii vor avea şanse reale de a se angaja pe specialitatea care au obţinut-o la universitate.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Naţională a Companiilor Private din Domeniul TIC în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, cu suportul Proiectului Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor, finanţat de USAID. El va fi găzduit de două universităţi din Chişinău, USM şi UTM.

Expozitie de Arta la Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii

Știre realizată de Aliona Sturzu

  Studentii Academiei de Arte au facut o expozitie la FJSC   USM. Astazi a avut loc deschiderea acesteea, iar in  holul facultatii de Jurnalism s-au strins nerabdatori profesorii si studentii pentru a privi lucrarile pictorilor incepatori.

Oaspetii Academiei de Arte au fost intilniti cu aplauze si zimbete. Decanul facultatii de Jurnalism, Mihai Guzun, i-a prezentat pe mai important oaspeti de la aceasta expozitie si le-a oferit cuvintul. Vlad Bulat spune ca intre facultatea de Jurnalism si facultatea de Arte Plastice, Scenografie , Teatru si Film exista o prietenie fructuoasa. ‘‘Pe acest hol unde sunt alti artisti, artisti ai artei cuvintului, si-au expus lucrarile tinerii artisti ai Academiei. Eu cred ca voi va vati invata unul de la altul lucruri interesante si frumoase’’ a mai mentionat Vlad Bulat.

Dintre oaspetii de onoare, la expozitie a mai fost present si Aurelian Danil, scenograf si profesor, ‘‘Sa fiti indragostiti de arta, atunci cind te indragostesti de arta este pentru toata viata’’ a specificat acesta.

Toti au ramas multumiti de expozitie si de atmosfera adusa de artistii tineri. ‘Aceasta expozitie este bine venita la facultatea noastra, este ceva frumos’’ a spus o studenta a facultatii de Jurnalism.

  Expozitia a fost facuta cu ocazia sarbatorilor de Craciun, timp in care studentii de la FJSC vor putea admira si reflecta asupra picturilor de pe holul facutatatii.

”Vreau să fiu artistă jurnalistă”

Interviu realizat de Doina Dragoi

   Toată viața ei ține de muzică, iar visul ei este să devină artistă emerită a Republicii Moldova.  Se numește Aurelia Petrea, are 21  de ani și este studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM. Cu toate acestea, concertele și concursurile atît naționale, cît și cele internaționale, nu sunt o piedică pentru succesul de la faculatate.

Doina Dragoi: Aurelia, adori muzica. Ce te-a determinat atunci să faci jurnalism?

Aurelia Petrea: Bună întrebare. În opinia mea, jurnalismul are tangențe directe cu muzica. Trebuie să știi cum să-ți creezi o imagine în lumea mondenă. Sunt lucruri necesare fără de care talentul nu ar supraviețui. De fapt, eu studiez tendințele de PR (piar), ceea ce înseamnă că pot singură să-mi creez personalitatea, pentru a fi pe placul publicului. Deci, jurnalismul reprezintă facultatea care mă va ajuta să progresez în cariera mea de cîntăreață.

Doina Dragoi: Cum ai realizat primii pași pe scenă?

A. P. : De fapt, cânt de când mă țin minte, dar oficial, cariera mea profesională a început la 4 ani, cînd părinții mei m-au dat la școala de muzică ”Filip Todirașcu”. Prin intermediul viorii am reușit să înțeleg mai bine rolul notelor muzicale. Totuși, să cînt am început prin clasa a IV-a, cînd am mers prima dată la orele de canto alături de profesoara dragă, Svetlana Sârbu.

D.D: Ai mai multe performanțe în muzică. Care te-a marcat cel mai mult?

A.P: Încă de la școală eram solista corului. De atunci au urmat o mulțime de concursuri care m-au marcat fiecare prin modul său de desfășurare, prin concurenții pe care mii aducea în postură de adversari. Spiritul de rivalitate m-a marcat cel mai mult la concursurile ”Star TV” și ”Școala Vedetelor”, unde concurenții erau pe măsura așteptărilor. Am mai făcut parte din studiourile ”Steaua Chișinăului”, ”Duetul anului”, de unde am luat performanțe în arta vorbirii și canto. Acestea au fost concursurile cele mai dure, anume ele m-au făcut să mă simt mai rezistentă, curajoasă și perseverentă!

D. D: Anul trecut ai fost în Tallin, Estonia la un concurs de muzică ușoară ”Lang Loul”. Ce poți spune despre performanțele obținute acolo?

A.P: L-aș cataloga drept cel mai frumos concurs din viața mea. A fost o experiență de neuitat  pe care le-o doresc tuturor interpreților începători. Am cunoscut multe talente și am început să cred în propriile forțe după ce am luat diploma de mențiune. Cea mai frumoasă realizare după acest concurs a fost piesa pe care am înregistrat-o după ce am venit acasă. Este cea mai importantă realizare a mea!

D.D : Participi activ la concursuri atît naționale, cît și internaționale. La facultate ții același ritm?

A.P: îmi place mult facultatea care-o fac, deaceea încerc să mă implic activ în tot ce-mi propune aceasta. Eu consider că timpul dacă e distribuit corect, le reușești pe toate.

D. D: Cum te vezi peste 10 ani: artistă sau jurnalistă?

A. P: Straniu, dar eu niciodată nu mă gîndesc la viitor ca la ceva planificat. Cu toate acestea, vreau să fiu o jurnalistă artistă. Sper că voi reuși să le îmbin pe aceste  două aspecte ale vieții mele. De ce nu? Eu cred în mine și în visul meu de a deveni o stea!

Doina Dragoi

17 izvoare din dealul de la bunica

Interviu realizat de Diana Eni

  S-a născut în Coşerniţa nouă, raionul Soroca  şi a avut parte de o copilărie frumoasă  şi activă. Face parte dintr-o familie cu cinci copii, avînd două surori şi doi fraţi care sunt mai mici decît ea.  Părinţii au fost cei care au instruit-o pe parcursul copilăriei şi au avut grijă să nu îi lipsească nimic. Persoana dată este Doamna Silvia Grossu, care în prezent este profesoară la Universitatea de Stat din Moldova.

1.De unde vi se trag rădăcinile dvs?

S.G.: Dacă e să vorbim despre generaţia buneilor şi a părinţilor, atunci eu vin din Cîmpia Sorocii de lîngă Nistru. Părinţii tatălui şi ai mamei sunt din Coşerniţa de pe malul Nistrului şi de acolo ne tragem şi noi. Numele de familie pe care l-am purtat înainte de căsnicie, e Donos, Donosie, Donose, sunt mai multe variante atunci în accepţia general e o familie cu originea în Grecia şi în Franţa. În Franţa este un sat de  pe munte, unde predomină acest nume de familie. Din partea mamei suntem români de baştină hîngăni şi andrieşi, fără de amestecuri. Din partea bunicii de pe tată am şi sînge ucrainean.

2.Unde v-aţi petrecut copilăria?

În satul meu de baştină Coşerniţa Nouă, dar cel mai mult îmi plăceau săptămîinile cînd plecam în sat la bunici, la Coşerniţa. Acest sat m-a impresionat destul de mult. Era într-o contradicţie evident cu felul de a fi al satului meu, cu oamenii şi hudicioarele. Aici este un relief deluros, stîncos şi cu foarte multe izvoare. Satul era situat în albia rîului Nistru, astfel mă impresionau tot felul de scoici şi pietricele. Şaptesprezece izvoare erau doar din dealul pe care locuia bunica mea şi din alte dealuri curgeau cîte 3-7 izvoare, mereu cu număr impar. Străbunicul meu ieşea în fiecare dimineaţă ca să cureţe cele 17 izvoare. Eu am crescut în susurul acestora, unde erau locuri foarte pitoreşti. Copilăria mea este foarte marcată de oamenii din acest sat. Ei purtau prenume pe care nu le auzisem niciodată : Agafia,Dosia, Agripina, Eftinia, Tecla, Istina, Axinia. Am avut o copilărie frumoasă şi plină de aventuri pe meleagurile acestui colţ de rai.

3.Ce v-a marcat copilăria dvs?

Pe mine m-a marcat atenţia cu care m-au copleşit toţi ai casei. Întotdeauna am simţit lucrul acesta. În casa noastră nu erau rostite astfel de cuvinte copiilor, precum “te iubesc”, însă atitudinea care o aveau părinţii faţă de noi şi care ne-o cultivau unul pentru celălalt se simţea şi nu mai era nevoie să se spună. Eu ştiam că mama ţine la mine , că tatăl se mîndreşte cu succesele mele de la şcoală. Lucrurile astea mă încălzeau şi m-au ajutat foarte mult, m-au ajutat să cresc cu sentimentul că sunt şi eu iubită şi că am fost aşteptată pe această lume. La noi în familie se muncea foarte mult. Tatăl meu se trezea, cum spunea mama “ Cînd se îngînă ziua cu noapte” la ora 4-5 dimineaţa. El avea mereu de lucru. De mică ştiam că părinţii mei sunt gospodari şi puteau să facă multe. Ei mereu se străduiau să avem de toate, să nu ne lipsească nimic, să mergem de puţine ori la magazin. Bunicii au fost şi ei cei care ne alintau cu anumite bunătăţi. Noi eram cinci în familie, dintre care eu eram cea mai mare. Am început să conştientizez rolul meu atunci cînd aveam vrio 5-6 ani . Mama deja avea încredere în mine şi mă lăsa acasă cu fraţii, unul avînd 2 ani şi altul unul şi jumate. De mică am învăţat să îmi asum responsabilităţile şi pentru ceilalţi. Aşa cum sunt cea mai mare dintre toţi sunt şi cea mai mică de statură. I-am ţinut pe toţi în braţă şi am purtat poverile în copilărie.

4.Care au  fost ghiduşiile cele mai interesante pe cînd eraţi mică?

Îmi aduc aminte că aveam o vecină, care îmi era şi prietenă pe nume Ludmila. Era o fată deosebită, avea nişte idei ieşite din comun, era  energică şi pe atunci una la părinţi, căci intervalul dintre ea şi fraţii ei este de mulţi ani. Ne plăcea să ne izolăm, să ne mai povestit diferite lucruri. Odată am plecat la ea, căci a spus că va fi acasă . În spatele casei era o şură care avea pod şi acolo putea să stea cloşca, puteau să intre găini să facă ouă. Acel loc era refugiul nostru .M-am dus în pod cu gîndul că ea o să vină, însă aşteptările mele m-au înşelat. Am mai stat, am strigat-o prin prejurul casei şi nu era. În timpul ăsta văd că o găină iese din cuibarul său şi acolo a rămas un ou cald şi frumos. L-am luat  fără ca să mă ascund prea tare şi repede     l-am dus mamei, fiindcă aşa făceam şi acasă. Mama m-a văzut şi m-a întrebat de unde vin, după care m-a întrebat ce am în mîină, la care eu am răspuns că un ou. M-a întrebat dacă Ludmila mi l-a dat şi eu la rîndul meu am spus sincer că nu. Ea atunci mi-a spus o zicală :” Azi un ou, mîine un bou, iată aşa devii hoţ”, după care m-am gîndit ce ar fi însemnînd aceasta şi de ce mama mi-a spus aceste cuvinte, dar nici nu  mai îndrăzneam să o întreb. Am dus oul cela înapoi cu mare ruşine şi aveam impresia că toată lumea se uita la mine. L-am pus unde era şi mă gîndeam că acum chiar nu am nevoie ca prietena mea să fie acasă. Iata aşa mi-a fost de învăţătură.

5. Ce era specific pentru familia în care aţi crescut?

 Mama nu ştiu cum făcea că era masa plină de bucate pentru noi. Foarte bine gătea, cred că deprinsese această meserie de la bunica . Un obicei la noi era că pentru sîmbătă şi duminică în a doua jumătate a zilei de sîmbătă se făceau plăcinte şi răcituri sau se tăia un iepure şi se făcea o ciulama sau  sarmale. Ca să avem timp de două zile, fiindcă mama nu obişnuia ca duminica să facă mîncare, căci se considera păcat. Cît timp decurgea liturghia nu aveai voie să lucrezi.

Un alt lucru specific ar fi că în toată dimineaţa mergeam la lavuar, în casă sau afară, treceam pe lîngă părinţi fără ca să le spunem  vreo vorbă, apoi ne spălam pe faţă, ne ştergeam după care mergeam la icoană şi  spuneam “Tatăl Nostru”. După toată această procedură spuneam bună dimineaţa părinţilor. Nu aveam voie să vorbim cu cineva pînă nu spuneam rugăciunea. Mama ne spunea “ Neprimenit nu vorbeşti cu mine. Dacă încă nu te-ai închinat Domnului nu ai dreptul să vorbeşti.” Eu credeam că aşa se face peste tot şi nu am ştiut că aceasta era o modalitate de educaţie doar la noi în familie. Pe lîngă aceasta am mai conştientizat şi alte reguli care erau specifice doar în cadrul familiei noastre. Aveam în curte o fîntînă.Atunci cînd veneam cu căldarea de apă şi aveam vreun oaspete, trebuia să iau cu o cană apă neîncepută şi să propun mai întîi acestuia, după care aveam şi eu voie să beau. Mie mi se părea că e barbar în raport cu noi copiii şi mama ne-a explicat că prin acest fel demonstrăm respectul faţă de persoana (ele) din vizită.Un alt aspect era ca atunci cînd vedeam pe vreun naş de botez, fie chiar de departe trebuia să îl aştepţi sau să te apropii şi să te saluţi. Această faptă servea drept semn de respect. Odată un naş de-al nostru s-a plîns că un frate nu i-a dat bună ziua. Pentru aceasta fratele a fost pedepsit în felul următor: noi toţi stăteam în faţa casei şi mama l-a trimis să spună: “ Bună ziua poartă” de 5 ori şi tot se întorcea înapoi.  Pentru mine aceste lucruri erau deja fireşti. Şi acestea nu sunt toate trăsăturile, care ne deosebeau de alţii.

6. Dar dvs respectaţi aceste reguli în familia pe care o aveţi?

 Nu pot să spun că exact aşa am procedat cu copii mei ca să îi învăţ, însă anumite reguli erau şi în casa noastră  “bătute în cui”. Reguli care ţin de igienă, curăţirea sufletului, că trebuiau să rostească rugăciune, să aprindă lumînare în amintirea cuiva, să facă o donaţie. 

„ Alina, pregăteşti o nouă generaţie de prezentatori radio?”

Interviu realizat de Irina Bejenari

Jurnalist sau mama? Care dintre acestea au  prioritate si e posibil oare sa le imbini pe amandoua? E foarte posibil și acest lucru ne dovedește Alina Chiriac-Ivascu prezentatoarea emisiunii Radio Magazin Socio-Cultural de la Teleradio-Moldova. Alina Chiriac-Ivaşcu e devotată radioului din dealul Schinoasei deja de 15 ani. Pe lîngă profesia de jurnalism, îndeplineşte încă o meserie „foarte grea, dar nobilă”, după cum obişnueşte să o numească, cea de mamă. În timp ce pregăteşte materialele pentru următoarea emisiune, Alina are grijă de cei trei flăcăi ai săi: Cristian de 14 ani, Gabriel de 5 ani şi mezinul Matei care nu demult a împlinit 2 anișori .

I.B.- Cum reuşiti sa acordați atenția necesară atît copiilor cît și radioului?

A.C.- Copiii nu au fost un impediment în calea profesiei mele. Dimpotrivă, ei m-au motivat să fiu o mamă bună dar în acelaşi timp să mă strădui să le ofer exemplu prin profesionalism. Tustrei îmi răpesc foarte mult timp. Nu îmi permit nici 5 minute să-mi aparţin mie insămi. Dar anume aceasta mă face să fiu o femeie împlinită şi o mamă fericită. Altfel nici că se poate. Or meseria de mamă este una foarte grea, dar nobilă.

I.B.- Într-u cît copiii vă răpesc foarte mult timp nu v-aţi gîndit niciodată să renunţaţi la radiou?

A.C.- Eu iubesc ambele profesii deopotrivă. Nu mă sperie nopţile albe pe care le am acasă atunci cînd pe Gabi îl doare burtica sau lui Matei îi mai iese vreun dinţişor. E obositor dar şi plăcut în acelaşi timp să am grijă de aceşti omuleţi dragi sufletului meu. Ba mai mult, radioul chiar mă avantajează. Ascultătorii nu îmi pot vedea cearcănele sau oboseala de pe faţă. Doar vocea mă poate trăda, iar ca acest lucru să nu se întîmple, fac exerciţii pentru voce.

I.B.- După fiecare concediu de maternitate, cum aţi reuşit să vă integraţi din nou în forfota muncii?

A.C.- De fiecare dată am revenit la radio cu bucurie. Cu Cristi am stat acasă 11 luni, după care l-a luat bunica. Era în grija ei, iar eu mi-am văzut liniştită de ale mele. Cu Gabi şi cu Matei lucrurile au stat un pic altfel. Gabi mi-a răpit un an şi jumătate din viaţa profesională, dar pot spune cu certitudine că aceasta a fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea. Am văzut cum creşte un om, cum zîmbeşte atunci cînd este fericit, cum plînge atunci cînd îl supără ceva, cum îi cresc dintişorii, cum face primii paşi, cum spune primele cuvinte. Chiar şi cînd copiii îmi erau micuţi de tot, mergeam la radio, însă doar cînd aveam emisiuni în direct. De obicei, acestea erau duminicile. În rest făceam totul acasă, contactam invitaţii, elaboram scenarii, căutam informaţii.

I.B.- V-aţi dori ca copiii dumneavoastră să urmeze profesia de jurnalist?

A.C.- Ori de cîte ori îi iau cu mine la serviciu, colegii îmi zic: „ Ei, Alina, pregăteşti o nouă generaţie de prezentatori radio?”. Cine ştie, zic eu, poate prezentatori, poate profesori de fizică la fel ca soţul meu Sergiu, poate sponsori pentru emisiunile mamei şi experimentele tatălui, important e să crească nişte omuleţi buni şi să fie profesionişti în domeniul pe care şi-l vor alege.

I.B.- Și dacă tot ați spus că obișnuiți să-i luați pe la radio, care a fost cea mai memorabilă ghidușie  făcută în redacție?

A.C.- Chiar dacă sunt încă mici și neastîmpărați, ei iubesc foarte mult să-i iau cu mine la serviciu. Și atunci cînd intrăm în redacție copiii mei se liniștesc și urmăresc cuminți ce face mama. Cu toate astea, odată, fiind toți trei, puși pe joacă au ieșit, fără să-i observ, din studioul unde lucram pentru emisiune. Cînd mi-am dat seama că nu-i mai am prin preajmă, am început să-i caut. Iam găsit, după ceva timp și îngrojorare, la primul etaj, într-un birou, jucîndu-se cu niște aparate tehnice mai vechi. A fost o lecție bună pentru mine. Ori îi iau pe rînd cu mine la serviciu, ori dacă îi iau pe toți stau doar cu ochii pe ei.

            I.B.- Știu că de curînd, în familia dvs a mai apărut un membru -  Badea Pîsul. Cine este el?

            A.C.- Este vorba de pisoiul dăruit acum un an de colega de breaslă, Sorina tefîrță. Badea Pîsul este bună dreptate odorașul casei chiar dacă Gabi îl tot mustră cănd face pozne. Atunci cînd a fost adus în casă, mezinul Matei a exclamat “Badea!”. Iar Cristi, feciorul mai mare vine la mine supărat și-mi zice “Mamă, parcă eu sunt badea pentru frățiorii mei!”. Și noi am convenit că pisoiul o să fie “Badea Pîsul”, iar Cristi “Badea cel mare”.

I.B.- În toți acești 15 ani de activitate profesionaă, au existat momentete în care să regretați că ați ales să faceți jurnalism?

A.C.-  La început, au fost momente  cînd voiam sa las  mîinile în jos și să zic “gata, nu mai pot!”, iar cînd totul se termina îmi dădeam seama că succesele obținute meritau tot efortul. Și aceasta nu era nici pe departe regret, era doar o stare de moment, care, cred eu, o simți în orice profesie. Și dacă aș putea acum să aleg altceva, eu tot jurnalism aș alege.