marți, 22 noiembrie 2011

„ Alina, pregăteşti o nouă generaţie de prezentatori radio?”

Interviu realizat de Irina Bejenari
Jurnalist sau mama? Care dintre acestea au  prioritate si e posibil oare sa le imbini pe amandoua? E foarte posibil și acest lucru ne dovedește Alina Chiriac-Ivascu prezentatoarea emisiunii Radio Magazin Socio-Cultural de la Teleradio-Moldova. Alina Chiriac-Ivaşcu e devotată radioului din dealul Schinoasei deja de 15 ani. Pe lîngă profesia de jurnalism, îndeplineşte încă o meserie „foarte grea, dar nobilă”, după cum obişnueşte să o numească, cea de mamă. În timp ce pregăteşte materialele pentru următoarea emisiune, Alina are grijă de cei trei flăcăi ai săi: Cristian de 14 ani, Gabriel de 5 ani şi mezinul Matei care nu demult a împlinit 2 anișori .

I.B.- Cum reuşiti sa acordați atenția necesară atît copiilor cît și radioului?
A.C.- Copiii nu au fost un impediment în calea profesiei mele. Dimpotrivă, ei m-au motivat să fiu o mamă bună dar în acelaşi timp să mă strădui să le ofer exemplu prin profesionalism. Tustrei îmi răpesc foarte mult timp. Nu îmi permit nici 5 minute să-mi aparţin mie insămi. Dar anume aceasta mă face să fiu o femeie împlinită şi o mamă fericită. Altfel nici că se poate. Or meseria de mamă este una foarte grea, dar nobilă.
I.B.- Într-u cît copiii vă răpesc foarte mult timp nu v-aţi gîndit niciodată să renunţaţi la radiou?
A.C.- Eu iubesc ambele profesii deopotrivă. Nu mă sperie nopţile albe pe care le am acasă atunci cînd pe Gabi îl doare burtica sau lui Matei îi mai iese vreun dinţişor. E obositor dar şi plăcut în acelaşi timp să am grijă de aceşti omuleţi dragi sufletului meu. Ba mai mult, radioul chiar mă avantajează. Ascultătorii nu îmi pot vedea cearcănele sau oboseala de pe faţă. Doar vocea mă poate trăda, iar ca acest lucru să nu se întîmple, fac exerciţii pentru voce.
I.B.- După fiecare concediu de maternitate, cum aţi reuşit să vă integraţi din nou în forfota muncii?
A.C.- De fiecare dată am revenit la radio cu bucurie. Cu Cristi am stat acasă 11 luni, după care l-a luat bunica. Era în grija ei, iar eu mi-am văzut liniştită de ale mele. Cu Gabi şi cu Matei lucrurile au stat un pic altfel. Gabi mi-a răpit un an şi jumătate din viaţa profesională, dar pot spune cu certitudine că aceasta a fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea. Am văzut cum creşte un om, cum zîmbeşte atunci cînd este fericit, cum plînge atunci cînd îl supără ceva, cum îi cresc dintişorii, cum face primii paşi, cum spune primele cuvinte. Chiar şi cînd copiii îmi erau micuţi de tot, mergeam la radio, însă doar cînd aveam emisiuni în direct. De obicei, acestea erau duminicile. În rest făceam totul acasă, contactam invitaţii, elaboram scenarii, căutam informaţii.
I.B.- V-aţi dori ca copiii dumneavoastră să urmeze profesia de jurnalist?
A.C.- Ori de cîte ori îi iau cu mine la serviciu, colegii îmi zic: „ Ei, Alina, pregăteşti o nouă generaţie de prezentatori radio?”. Cine ştie, zic eu, poate prezentatori, poate profesori de fizică la fel ca soţul meu Sergiu, poate sponsori pentru emisiunile mamei şi experimentele tatălui, important e să crească nişte omuleţi buni şi să fie profesionişti în domeniul pe care şi-l vor alege.
I.B.- Și dacă tot ați spus că obișnuiți să-i luați pe la radio, care a fost cea mai memorabilă ghidușie  făcută în redacție?
A.C.- Chiar dacă sunt încă mici și neastîmpărați, ei iubesc foarte mult să-i iau cu mine la serviciu. Și atunci cînd intrăm în redacție copiii mei se liniștesc și urmăresc cuminți ce face mama. Cu toate astea, odată, fiind toți trei, puși pe joacă au ieșit, fără să-i observ, din studioul unde lucram pentru emisiune. Cînd mi-am dat seama că nu-i mai am prin preajmă, am început să-i caut. Iam găsit, după ceva timp și îngrojorare, la primul etaj, într-un birou, jucîndu-se cu niște aparate tehnice mai vechi. A fost o lecție bună pentru mine. Ori îi iau pe rînd cu mine la serviciu, ori dacă îi iau pe toți stau doar cu ochii pe ei.
            I.B.- Știu că de curînd, în familia dvs a mai apărut un membru -  Badea Pîsul. Cine este el?
            A.C.- Este vorba de pisoiul dăruit acum un an de colega de breaslă, Sorina tefîrță. Badea Pîsul este bună dreptate odorașul casei chiar dacă Gabi îl tot mustră cănd face pozne. Atunci cînd a fost adus în casă, mezinul Matei a exclamat “Badea!”. Iar Cristi, feciorul mai mare vine la mine supărat și-mi zice “Mamă, parcă eu sunt badea pentru frățiorii mei!”. Și noi am convenit că pisoiul o să fie “Badea Pîsul”, iar Cristi “Badea cel mare”.
I.B.- În toți acești 15 ani de activitate profesionaă, au existat momentete în care să regretați că ați ales să faceți jurnalism?
A.C.-  La început, au fost momente  cînd voiam sa las  mîinile în jos și să zic “gata, nu mai pot!”, iar cînd totul se termina îmi dădeam seama că succesele obținute meritau tot efortul. Și aceasta nu era nici pe departe regret, era doar o stare de moment, care, cred eu, o simți în orice profesie. Și dacă aș putea acum să aleg altceva, eu tot jurnalism aș alege.