Interviu realizat de Diana Eni
Ion Ciobanu are 24 de ani. Este originar din satul Văleni, raionul Cahul. La vîrsta de un an a suportat un accident, în urma căruia a început să aibă probleme cu vederea. Pînă la vîrsta adolescenţei a văzut suficient de bine, însă fiind elev în clasa a IX-a, vederea a început să îi scadă atît de rapid, încît în scurt timp nu a mai putut scrie şi citi fără ajutorul cuiva. A absolvit gimnaziul şi şcoala medie generală din Văleni, în anul 2009, a absolvit clasa a XI-a din cadrul Liceului cu profil tehnologic pentru copii cu vedere slabă din municipiul Chişinău, a susţinut examenele de bacalaureat şi a obţinut certificatul de profesie în domeniul Operator-computer, pe care a studiat-o în cadrul aceluiaşi liceu. La moment este student la Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice a Universităţii de Stat din Moldova, specialitatea Politologie.
Diana Eni: Ai stat patru ani acasă, din cauza vederii slabe. Ce ocupaţie ai avut între timp?
I.C.: Faptul că am sistat studiile timp de 4 ani s-a datorat unor conjuncturi. În 2004 am absolvit Şcoala Medie generală din satul Văleni. În acelaşi an am depus actele pentru a fi admis la Universitatea Tehnică din Moldova, Facultatea de Energetică. Pe atunci îmi doream foarte mult să devin inginer, datorită tatălui şi surorii mele care au absolvit această facultate şi că am crescut într-un mediu unde acest domeniu era foarte discutat. Totuşi nu am obţinut un loc cu finanţare bugetară şi am renunţat cu gîndul că voi încerca în anul următor. În această perioadă făceam şi tratament pentru vedere. Cu toate acestea vederea continua să scadă. Din acest motiv nu am mai încercat să mă înscriu la facultate. În decursul acestui timp nu am fost angajat nici la un post de muncă.
D.E.: De unde, ai aflat că există liceul pentru copii cu vederea slabă?
I.C.: În toţi aceşti ani mă măcina gîndul cu privire la viitorul meu. Visul meu din copilărie era să absolvesc o facultate, să obţin o specialitate, să am un serviciu, să-mi întemeiez o familie şi toate aceste vise le vedeam ca şi spulberate pe măsură ce timpul trecea şi problema de vedere se acutiza. Pînă într-o zi cînd nu am mai putut suporta starea mea psihologică în care mă aflam, determinată de unele decepţii şi faptul că nu vedeam nici o perspectivă în viitorul meu. Astfel am sunat-o pe sora mea rugînd-o să se uite pe internet cam ce pot lucra persoanele cu deficienţe de vedere gravă sau unde pot învăţa. După care a aflat că este „Liceul cu profil tehnologic pentru copiii cu vederea slabă”. Am aflat datele de contact a directoarei liceului şi am contactat-o. Dumneaei m-a informat despre cerinţele care sunt prevăzute, de formalităţi şi astfel am fost admis să absolvesc clasa a XII-a şi să susţin examenele de Bacalaureat.
D.E.: În prezent, eşti student în anul III la Facultatea de Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative specialitatea Politologie. De ce ai ales această facultate?
I.C.: În timp ce îmi făceam studiile la liceu mă gîndeam la ce facultate aş putea să-mi fac studiile ca să nu întîmpin probleme din cauza vederii în procesul de studiu. La Facultatea de Energetică nu mai era posibil, deoarece acolo studiile se fac în baza desenelor grafice, desene tehnice, tabele. Era dificil cu vederea pe care o am să pot să studiez acolo. De aceea am hotărît să-mi fac studiile în domeniul ştiinţelor umane care îmi plăceau şi la care mă descurcam foarte bine. Astfel am hotărît să mă înscriu la Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative unde am obţinut un loc cu finanţare bugetară. Îmi place foarte mult domeniul în care îmi fac studiile, deoarece politica mă interesa de cînd eram mic şi este un domeniu dinamic mereu plin de evenimente şi care influenţează în mod semnificativ vieţile noastre.
D.E.: Cum îţi îndeplineşti temele avînd vederea slabă?
I.C.: Temele în prezent mi le fac cu ajutorul tehnologiilor ajutătoare care îmi permit să am acces la informaţie. Astfel informaţia care este în format clasic pe hîrtie o pot vizualiza cu ajutorul magnificatorului care îmi măreşte caracterele textului, astfel pot să văd textul. În acelaşi timp am instalat în calculator o serie de programe care la fel îmi măresc dimensiunile caracterelor de pe ecran și, la fel, îmi sonorizează informaţia din afişată pe ecran.
D.E.: Cum te descurcai atunci cînd nu dispuneai de aceste programe?
I.C.: Mai înainte mă descurcam destul de bine şi fără tehnologiile speciale, deoarece puteam singur să citesc, să scriu, însă întîmpinam bariere atunci cînd aveam de pregătit multe teme, deoarece oboseam.
D.E.: Cum crezi care este atitudinea celor din jur asupra persoanelor cu dezabilităţi?
I.C.: Din păcate societatea noastră are o atitudine foarte reticientă şi negativă la adresa persoanelor cu nevoi speciale. De fapt această atitudine este o consecinţă a modului în care se înţelegea mai înainte problema persoanelor cu dizabilităţi şi modalităţile lor de rezolvare. De fapt oamenii reacţionează uneori mai negativ faţă de persoanele cu dizabilităţi, probabil neintenționar, ci din cauza nepregătirii lor să reacţioneze altfel. Există, uneori, o teamă fără temei faţă de aceste persoane şi s-au format o serie de stereotipuri şi prejudecăţi în societate care fac ca oamenii să trateze aceste persoane ca fiind neputincioase, care nu pot să facă nimic, care mereu trebuiesc îngrijite.Toate aceste lucruri sunt repercursiuni a politicilor de izolare duse de către stat, prin crearea de instituţii de învăţămînt speciale, aşa numite locuri de muncă unde lucrau doar persoane cu dizabilităţi. Aceste lucruri duceau la exploatarea şi izolarea lor.