De unde nu-i, de acolo se mai fură

Investigație de Irina Bejenari

Furt în lanţ la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din Universitatea de Stat din Moldova. Calculatoarele de aici au intrat în vizorul infractorilor, şi dacă le-a mers odata, au încecat de mai multe ori.

Prima spargere s-a dat la 5 octombrie, chiar de ziua profesorilor. Ziua în amiaza mare, de la catedra de Jurnalism a fost sustras monitorul calculatorului de la masa de lucru. În acest moment, personalul catedrei avea pauză de masă. Cristina Negrea, laboranta catedrei de Jurnalism, susţine că a lipsit doar 40 de minute, iar cînd a revenit, uşa era descuiată. “ Am ieşit din birou la 1-15 şi m-am întors la 1-55. Uşa nu era forţată, hoţul probabil a avut cheia cabinetului. ”

În acelaşi timp, a fost deschis şi biroul şefei catedrei de Jurnalism, Georgeta Stepanov. Mare i-a fost mirarea cînd a primit un telefon în timp ce se afla la ore şi a fost anunţată că biroul său a fost spart. Din birou nu a diparut nimic, motivul fiind - calculatorul prea vechi. Georgeta Stepanov spune că obişnuieşte să-şi lase geanta în cabinet, dar atunci, parcă anticipînd evenimentul, şi-a luat-o cu ea la ore. “Cu ceva timp înainte am înaintat o cerere la decanat ca să-mi schimbe calculatorul pe unul mai nou. După acest incident cred că o să merg să o retrag”, a mai adăugat şefa catedrei.

Poliţia a anchetat cazul, dar nu a reuşit bine să plece că a fost chemată din nou.

În aceeaşi ordine de idei, la 11 octombrie s-a dat cea de-a 2 spargere. Din sala cu calculatoare 412, a fost sustras un monitor de această dată şi procesorul acestuia. Ghinionul de a descoperi infracţiunea i-a revenit iarăşi Cristei Negrea. Aceasta a observat lipsa calculatorului cînd a venit să încuie cabinetul.

Deşi au trecut 2 săptămîni de la primul furt şi respectiv o săptămînă de la cel de-al doile, poliţia încă investighează cazul. Ei spun că în ambele cazuri este vorba de unul şi acelaşi infractor.

Întîmplător sau nu, din căminul Facultăţii de Jurnalism au dispărut 3 laptopuri.

Acesta nu este singurul furt înregistrat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Anul trecut, din sala video au fost sustrase 3 cameri de luat vederi. Făptaşul, odată prins, a reîntors 2 dintre camere, iar pe una reuşise să o vîndă. Acesta a fost judecat de curînd. Poliţiei i-a luat jumătate de an să resolve acest caz. Pînă una-alta aveţi grijă de lucrurile personale.  

Altă latură a stagiunii-susţinerea

Reportaj realizat de Diana Eni

Plini de laude sau nu prea, cu zîmbete pe faţă sau trişti  . Astfel au continuat susţinerea practicii de vară studenţii anului III, Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării.

De la  nota 7 pînă la 10 au fost notaţi aproape  20 de studenţi care au realizat stagiunea la posturile de radio.Conducătorul practicii a venit cu critică, cît şi îndrumări pentru ei. Precum a menţionat Serafim Isaac, doctor conferenţiar-universitat, anul acesta practica nu se deosebeşte cu mult de anii precedenţi. A rămas mulţumit de majoritatea materialelor şi chiar a îndemnat unele persoane ca să activeze la radio. Profesorul a mai accentuat că sunt multe materiale originale, care  nu se deosebesc de cele ale profesioniştilor.

Majoritatea dintre studenţi s-au arătat mulţumiţi de rezultatul obţinut şi  cum au fost notaţi, chiar dacă unii din ei aveau suspiciuni la acest capitol. Doina Dragoi, studentă a spus: “Am susţinut practica cu 2 zile mai tîrziu decît ceilalţi şi mă aşteptam la o notă nu prea bună, însă  din fericire nu am avut parte de acest insucces. Mi-a apreciat pe măsura stagiul meu de practică şi sunt mulţumită de nota obţinută.”

Prima susţinerea a practicii au avut-o studenţii care au efectuat stagiunea de vară la televiziune. Spre deosebire de cei care au îndeplinit practica la radio au fost mai puţini.

Ludmila Sârghi: “Am început să descopăr ce înseamnă "hand made"”

Interviu realizat de Sabina Popic

Lector la Facultatea de Jurnalism și Știinte ale Comunicării și artistă în hand-made. Cărți, studenți, colegi de breaslă și… coliere, inele, obiecte de decor. Se pare că  Ludmilei  Sârghi i reușește în toate să depună câte o bucăţică de suflet.

 De cât timp practici hand-made?

Pasiunea mea s-a născut într-o noapte, pe la ora trei, acum 2 ani. Pe atunci, trebuia să realizez un proiect pentru masterat și nu prea aveam idei. Am descoperit un site interesant, cu diferite lucruri create de meșterițe și aceasta m-a inspirit. Nu am început deodată să creez, s-a aprins doar becul și eram entuziasmată. În plus, erau anumite bariere, de exemplu faptul că nu pot desena sau nu voi putea modela. Dar, de fapt, trebuia pur si simplu să încep să fac ceva. După primele încercări, nu tocmai reuşite, eram tentată s-o las baltă. Dar, probabil, prea mare era curiozitatea pentru acest domeniu şi prea mare şi dorinţa mea de a reuşi să creez ceva frumos. De-atunci, am început să caut orice şi oriunde. Încerc, nu-mi iese, las mâinile în jos, îmi zic că nu voi putea face niciodată ce pot face alţii, dar mă avânt din nou, reuşesc şi sunt fericită.

 De la cine ai învățat această tehnică?

Nu pot spune că m-a învățat cineva. Din start, termenul de „hand-made” îmi era absolut străin, apoi, rând pe rand, am descoperit tehnici pe care le-am aplicat ulterior.  Am învățat din internet unele lucruri. Sunt foarte multe tutoriale, master-clasuri, unde se explică prin imagini, text sau video cum să creezi anumite lucruri. De asemenea, am frecventat și cursuri la un magazin de artizanat, unde, pentru a-și promova produsele, se organizau master-clasuri.

 Ce lucruri confecționezi?

Am o bogată colecţie de rame pentru fotografii, oglinjoare, suporturi pentru lumânări, bijuterii, ceasuri de perete, site pentru cernut, suporturi pentru vase fierbinţi, farfurii decorate . Din textile fac diferite broşe, agrafe, bentiţe. Nu este ceva ce îmi place să creez în mod deosebit. „Hand-made”-ul este o noţiune atât de largă şi adună atâtea tehnici şi idei, că nu mi-ar ajunge o viaţă să le încerc pe toate. Anume asta şi-mi place, că pot inventa şi crea mereu ceva nou,  chiar şi din lucruri vechi şi aparent neutilizabile. Pot fi create obiecte decorative din lucruri de prin casă: ziare vechi, sticle, farfurii, cutii. De exemplu, am creat ceasuri de perete din discuri de vinil şi chiar din farfurii,  am decorat borcănaşe metalice de la conserve, am făcut suporturi pentru vase fierbinţi din ziare vechi, rame foto - din reviste, am decorat pahare şi le-am transformat în suporturi pentru lumânări. Totul depinde de creativitate şi de felul în care putem reinventa lucrurile. Un creator adevărat improvizează şi lucrează cu ce găseşte prin casă.

 Care sunt pașii pentru a crea o pereche de cercei, de exemplu?

A face cercei din argilă polimerică este un proces destul de interesant, fiindcă îți aduci aminte de copilărie. Argila este asemenea plastilinei, pe care trebuie s-o modelezi în forma dorită, în cazul nostru-cercei. Îi pui în cuptor, ca plăcintele, îi coci 15 minute, sau 20, în dependență de grosimea cercelului, îi răcești, îi lăcuiești și cerceii sunt gata. Întreg procesul durează în dependență de complexitatea accesorului. De exemplu, un colier poate fi făcut și două-trei ore.

 Cum îți promovezi produsele?

Le postez pe site-urile de socializare. În plus, am avantajul de a fi într-un mediu de jurnaliști, care mă promovează și mă recomandă altora, mai ales când este vorba de un cadou original. Inițial, vroiam doar o apreciere din partea colegilor, prietenilor, ca să-mi spună ce părere au despre ceea ce am făcut. Acum, și banii ar fi un atu, deși nu sunt materialistă. Ce-i drept, deocamdată profitul nu este mare, deoarece pentru materia primă cheltui foarte mult, iar lucrările le vând prea ieftin. De cele mai multe ori, le dăruiesc, pentru că îmi face o plăcere să-i bucur pe cei dragi cu lucruri personalizate. Doar o parte din lucrări rămân să-mi coloreze casa. Această ocupație nu este o afacere pentru mine, ci mai mult un hobby. Nu vreau să-i dau un aspect comercial și să fac doar ce trebuie.

 Care a fost cea mai memorabilă situație legată de hand-made?

Primul meu eșec, când am încercat să creez prima pereche de cercei și o brățară din argilă polimerică. Greșeala a fost că am pus “scheletul” accesoriilor într-un cuptor prea fierbinte. Am potrivit cam cât credeam eu că sunt 110 grade, dar de fapt acolo erau probabil 200. A fost o dezămăgire totală când am văzut că totul e topit și ieșea un fum dens. Totul a ars. Credeam c-o să renunț.

 În ce măsură este apreciat hand-made în Republica Moldova?

Este un mit faptul că moldovenii nu apreciază lucrurile făcute manual. Dimpotrivă, foarte mulţi caută obiecte personalizate, deosebite, în special pentru cadouri. „Hand made”-ul este o formă mai modernă a artizanatului, a creaţiei populare, iar munca manuală a fost dintotdeauna apreciată. Un obiect creat manual valorează mai mult decât 100 de kitch-uri de la piaţă!

Ţibirica: mit sau realitate

Comentariu realizat de Inna Ganța

            Istoria acestei povestiri a început prin îndepărtatul an 2010. Drept spaţiu de desfăşurare al acestei întâmplări a fost şi este blocul central al USM, etajul 4. De ce este? Pentru că şi azi povestea cu Ţibirica e  în plină derulare.

            Deci, pentru o mai bună asimilare a celor ce urmează să le zic, ar fi nevoie de imaginaţia unui visător, care crede că trecutul şi viitorul sunt doar nişte cuvinte abstracte, nu şi limitele între care balansează fiinţa umană. Cu alte cuvinte, este nevoie să-ţi închipui situaţia.

            Sfârşit de ianuarie.La orarul facultăţii de jurnalism nici un suflet. Situaţia se schimbă brusc odată cu sunetul stringent al colacului de salvare al oricărui student-denumit încă de pe bancile şcolii drept clopoţel. În faţa orarului afişat e deja o mulţime, iar din această gloată de studenţi răsună vocea unei domnişoare: „Avem un nou curs, cu un nou profesor”; neavând habar că acest profesor va veni cu o altă metodă de tulburare a substanţei şorecii din capul nostru.

            Prima lecţie cu Arcadie Gherasim. Ca şi pentru oricare alt profesor, exemplele pentru Arcadie Gherasim sunt atuul din mânecă.N-a trecut mult timp ca servind unul din exemplele sale , să înghiţim cu poftă de râs satul Ţibirica. Părea ceva amuzant, nu deranja nici acel –ţi, ba din contra tăia plăcut auzul. Curând satul Ţibirica a devenit locul vizitat de cei mai mari politicieni din ţară, satul în care se organizau cele mai fastuoase concerte, jocuri sportive de talie internaţională. Evident, toate se întâmplau la acel curs.

            O bună bucată de timp se credea că Ţibirica este o invenţie reuşită a profesorului, Arcadie Gherasim, un mit creat doar pentru a ne explica cât mai eficient lecţia. Ca peste ceva timp profesorul să ne zică că această localitate cu adevărat există. Întrebat de ce foloseşte această comună în cadrul prelegerilor sale, Arcadie Gherasim a zis cu intonaţia specifică doar lui că Ţibirica este o denumire pur şi simplu fermecătoare, răsunătoare şi senină. „Întotdeauna materialul care se asociază cu această denumire este asimilat mai bine de către studenţi”,a adăugat profesorul. La rândul său studenţii zâmbeau, unii continuând chiar şi până în prezent să creadă că Ţibirica este rodul unei fantezii. „Consideram că e una din glumele lui Arcadie Gherasim, este felul lui de a fi. Despre Ţibirica am mai auzit şi de la alţi profesori, din acest motiv credeam că e preluat dintr-un banc pe care-l ştiu doar ei, profesorii”, aşa ne-a zis o studentă de la facultate, dorind să rămână mai degrabă anonimă, decât incultă în domeniul geografiei.

            Dacă e să revenim la Ţibirica, într-adevăr e o comună din raionul Călăraşi, cu o populaţie de peste 2000 de locuitori. Paradoxal sau nu, dar asta este toată informaţia pe care ne-o oferă atotştiutorul Google.

Aşadar, Ţibirica poate deveni un subiect pentru un articol de investigaţie, care ar completa paginile wikipediei, iar cei care mai cred ca Ţibirica este doar un exemplu inventat, nu le rămâne decît să ia harta RM şi de la Sud spre Nord, de la Est spre Vest să înveţe geografia.

Practica

Știre realizată de Inna Ganța

Cu emoţii, nerăbdare şi chiar sentimente de nelinişte. Aşa studenţii anului III de la facultatea de jurnalism şi-au început susţinerea  practicii.

            15 studenţi care şi-au făcut stagiunea de vară la posturile de televiziune au stat în jur de 2 ore în una din săli ca să-şi sustina practica propriu-zisă. În acest interval de timp, examinatorul a analizat fiecare material realizat de studenti, identificînd nu doar punctele pozitive si negative ale lucrărilor, dar şi apreciându-le în final cu note. Lectorul Vlad Madan s-a arătat mulţumit de producţiile jurnalistice ale studenţilor, evidenţiând ingeniozitatea si modul de prezentare a materialelor. “Am verificat dosarele studentilor si in functie de calitatea si volumul materialelor le-am apreciat. Notele au variat de la 8 la 10.Materialele au fost in mare masura bune, doar ca studentii au dat in bara cu genurile jurnalistice. La acest din urma capitol mai este de lucrat ” a precizat lectorul.

La rândul său majoritatea studenţilor au afirmat că erau emoţionaţi mai mult din cauza metodei de susţinere a practicii, care în acest an la decizia Decanatului s-a făcut în mod public.

Diana Eni, una dintre studente a zis că susţinerea  în acest fel a practicii nu a fost atât de teribilă cum îşi imaginau. “Ne-am adunat într-o sală ca în cele din urmă să mai facem o oră de jurnalism TV, o oră în care am primit multe sfaturi utile pentru a nu da greş în meseria noastră jurnalistică.” a afirmat studenta.

Anul curent peste 100 de studenţi şi-au făcut stagiunea în presa scrisă, radio sau televiziune. Aceştia urmează să-şi susţină practica, la data şi ora prestabilită de examinator.

Ora de jurnalism online

Reportaj realizat de Inna Ganța

Zgomot de computere, un aer specific unei încăperi în care accesoriile de bază sunt cablurile, monitoarele şi în anumite ore anumiţi studenţi. De fapt e un aer „închis” cum ar fi spus bătrânii, cei cu mirosul ascuţit vor zice că în compoziţia acestuia intră tot felul de substanţe toxice, elemente radioactive emanate de computerele în funcţiune.

            Suntem în sala 405, cursul de jurnalism on-line. E un curs cu totul deosebit, nu avem tribună la care ne ţine lecţia profesorul, de cele mai multe ori nu facem nici însemnări, fiindcă plusul unui astfel de curs constă în faptul că este nemijlocit legat de internet. Profesorul Sergiu Corlat astăzi, de fapt ca şi la oricare altă pereche, este înarmat cu propriul computer şi un proiector, aşa că într-o oarecare măsură învăţăm de pe pereţi. Îşi deschide poşta electronică ca să verifice site-urile create de studenţi, că de altfel asta a fost tema pentru acasă. Şi fiindcă am atins această sensibilă latură pentru oricare student, temele la Sergiu Corlat nu mai pot fi scotocite prin genţi, deoarece lucrul efectuat de tineri este oglindit pe propriul site.

Primele 20 de minute atenţia la majoritatea studenţilor e la cel mai înalt nivel, după care pe feţele unora apare sentimentul de oboseală. De obicei acesta se manifestă în mai multe moduri, cel mai răspândit fiind aşezarea capului într-o mână. E o tehnică bună, o zic din propria experienţă. Peste ceva timp liniştea din sală este întretăiată de voce profesorului „Astăzi vom învaţa cum să ne creem bloguri” zice acesta. Urmează o introducere în lumea blogosferei, cu termeni specifici domeniului. Studenţii, sau mai bine zis studentele, că de altfel nici un baiat nu ne-a onorat nici de data asta cu prezenţa, privesc şi ascultă atent cursul. Pentru multe dintre domnişoare un blog e ceva nou şi necunoscut, nu şi pentru cele care au primit deja cetăţenia blogosferei. „Eu deja gestionez un blog pe platforma wordpress” zice studenta Olga Secrii, „Şi eu am”  răsună sfios vocea Dianei Frumuzachi. În rezultat, din câte  numărasem eu un astfel de „şi eu am” au fost spuse de circa 5 persoane. Profesorul şi-a găsit aliaţi. Asta l-a determinat să aducă exemple de şmecherii posibile pe blog, saturând curiozitatea blogeriţelor.

 Platformele de crearea a blogului s-au dovedit a fi destul de complicate, termeni noi, meniu sofisticat, tot felul de opţiuni necunoscute. Dar mai interesant e că studentele au pierdut ceva timp ca să-şi boteze creatura. În mod figurat mirosea a creiere arse, fiindcă denumirile plauzibile pentru urechile noastre erau deja ocupate.

În final, după propriile statistici am înţeles că pe reţeaua de internet au mai apărut o serie de bloguri, care la sigur vor suferea multe modificări pentru a atinge nivelul de perfecţiune specific studentului şi nu în ultimul rând fiecare dintre acesta va încerca să lucreze eficient asupra blogului, pentru a se bucura în ajunul sărbătorilor de iarnă de un A+, sistema de notare a profesorului Sergiu Corlat.

O pasiune pentru grădinărit

Interviu realizat de Vera Gogu

Convinsă că pământul ne învaţă să fim mai buni Georgeta Stepanov, conferențiar universitar la  Facultatea  de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării,   are o pasiune pentru natură şi  frumos, adică pentru grădinărit.

Pentru dumneaei  grădina  reprezintă un colţişor al amintirilor. Şi-a  propus  ca în grădina ei să cultive flori dăruite  de la oamenii care îi  sunt dragi. Florile dumneaei poartă numele celor care i-au dăruit flori, de exeplu, floarea Angela,  floarea Tudor sau  floarea Margareta.

    De unde  vine  pasiunea dvs pentru grădinărit?

Orice persoană care s-a născut la ţară şi a crescut în mediul cela frumos portă dragoste pentru această îndeletnicire o viaţă, indiferent unde îl aruncă soarta. Eu nu sunt o excepţie, întotdeauna mi-a plăcut natura şi frumosul. Numele meu, Georgeta,  provine de la numele  Gheorghe ce semnifică  agricultor,   probalil şi acest fapt si-a lăsat amprenta în pasiunea mea.

 Ce cultivaţi în grădina dvs?

Gradina mea este divizată în 3 părţi. Am o parcelă rezervată pentru legume şi fructe,   şi anume roşii, castraveţi,  ardei, mărar, ceapă, ţelină şi  măcriş. Altă parcelă e cu flori. Eu foarte mult admir florile de câmp, am  toate florile de primăvară: ghiocei, zambile, lalele sălbatice, viorele  şi toporaşi. O mare pasiune a mea sunt plantele care nu bucură ochiul prin floare ci prin frunze, sunt hostele,  am vreo 10 feluri adunate din diferite  colţuri ale  lumii.  A treia parcelă este rezervată viei şi livezii.

  Care este floarea dvs preferată?

Toate florile mi-s dragi. Ţin la flori ca la copiii mei. Îmi place mult o foare pe care am primit-o în dar de la  o bună prietenă, Angela Chiriac,  care se numeşte Regina nopţii.

 O grădină depinde de grădinăreasa sa, cât timp acordaţi grădinii dvs?

Chiar din primăvară devreme până toamna târziu eu în fiecare zi trec prin grădină. Grădina este o zonă cu energie pozitivă ceea ce îti da  întotdeauna o stare de catarsis deosebit,  dar ea necesita îngijire, ea cere atenţie peranentă.

   La cine apelaţi pentru sfaturi în ale grădinăritului?

Apelez pentru sfaturi la persoanele care îmi daruiesc florile, în plus am deprinderile mele de acasă pentru că mama mea este o florăreasă înveterătă,  ea fiind profesor de biologie şi  de geografie întotdeauna avea o mulţime de flori. De asemenea apelez la internet pentru informaţii în ale grădinăritului.

 Spuneţi-mi câteva reguli de cultivare a plantelor...

Am multe excepţii când plantele care nu pot fi cultivate în anumite medii conform specialiştior,  la mine cresc forte bine. Eu consider ca principala regulă este sa oferi plantelor multă dragoste şi îngrijire elimentară,  ele nu au nevoie de alt ceva.

 Ce părere aveţi de cultura grădinii în Republica Moldova?

La noi este o interpretare haotică a grădinii.  Noi nu avem cultura grădinii  cum există în ţările

anglo- saxonice, cu acele banale şi reci  gazoane. Grădinile noastre sunt mai  frumoase pentru că ele bucură ochiul. Se merită să păstram tadiţia noastă molovenească,   să cultivăm plante  care reprezinta plaiurile nostre: zorele,  tigăncuşe sau  astre.

Reportaj sau știre pentru Vlad Madan

Reportaj realizat de Vera Gogu

Este ora 7:59, viitorii jurnalişti din grupa J093 sunt deja toţi în cabinetul în care urmează să aibă loc Atelierul de presa scrisă. Menţionez că toţi reprezintă vreo 10 din 30. Odată cu sunetul intră şi profesorul Vlad Madan, nu de alta e considerat cel mai punctual profesor al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Spune acel reprezentativ: „Bună ziua dragii mei” şi i-a loc la masa lui.

Gata, uşa nu se va mai deschide. Este bine ştiut că  cei care întârzie la lecţiile domnului Madan sunt liberi să-îşi aprindă o ţigară în gură, să îşi  cumpere o cafea şi s-o steargă din gară, să se odihnească timp de  80 de minute.

Important pentru acesta este de a vedea cîţi studenţi nu frecventează disciplina lui. Face şi de această dată apelul, cu stiloul morcov marchează pe cei care nu sunt prezenţi, formulează concluzia şi trece mai departe.

„Haideţi să vedem materialele dragii mei.”  Cineva, numele căreia începe cu prima literă din alfabet,  are deja emoţii iar noi toţi simţim cum tavanul ne apasă cu presiunea lui.

-Andronic. zice profesorul.

Studenta citeşte doar un articol pentru că, simt eu, îi este ruşine  de al doilea material pe care l-a realizat. Ea nu neagă că ar fi avut un alt material. Nu vrea nota doi, doar că ei, de altfel ca tuturor, îi este frică de critica profesorului.

Ca deobicei profesorul  vine cu replica „mă întreb şi vă întreb materialul citit este un reportaj sau ştire?”

Fiecare din noi vine cu un răspuns care niciodată nu este unanim. Analizând cum ne contrazicem, profesorul ne răspunde singur la întrebarea dumnealui „Este un terci dragi mei, nu e nici reportaj nici ştire”  şi vine cu argumente pentru a-şi susţine afirmaţia, sperând că noi vom întelege diferenţa dintre aceste doua genuri şi că la lecţia viitoare va rosti un mult aşteptat „bravo!”

Din dorinţa de a deveni buni jurnalişti ne notăm sugestiile profesorului sperând că data viitoare îi vom aduce totuşi un 100% reportatj sau 100% ştire şi cel mai important îi vom aduce, în sfârşit, ceva nou sub soare.

Profesorul are  un curs pe cât de simplu pentru el , pe atât de complicat pentru noi dar ce bine este că dumnealui ne vrea adevăraţi jurnalişti şi de fiecare data repetă una şi aceeaşi informaţie ca să întelegem noi mai bine şi vine cu exemple nostime din viaţă reală ca să ne uşureze asimilarea cunoştintelor.

„E tare obiectiv şi pe alocuri cu doze uşoare de umor.
 Foarte punctual şi îndragostit lulea de Ţibirica.” spune Irina Staver, colega mea.

„Profesor exigent. Tânăr. Pune 2 dacă trebuie. E cinstit. Trebuie să înveţi. E interesant.” posteză pe internet Alexandru Gurdilă.

Iată ce se vorbeşte pe la spatele domnului profesor...

Dansul- limbajul trupului

Reportaj realizat de Diana Frumuzachi


Mă aflu în sala de dans  modern a Facultăţii de Arte Frumoase din cadrul USM, unde îşi desfăşoară activitatea , cercul de dans , ,, Dance Avenue”.

Într– o sală de câţiva metri patraţi se înghesuiesc 40 de studenţi pentru  a se însuşi arta dansului.

Conducătoarea formaţiei ,,Dance Avenue”  , Olga Ene ne spune că „ elevii nu au toate condiţiile necesare pentru desfăşurarea orelor.  O reparaţie capitală în sala nu s– a facut de câţiva ani, ci doar cosmetic, puţin s–  a dat cu var, s– au vopsit puţin ferestrele şi atât”.

Pentru a evolua pe scenă dansatorii au nevoie de costume scenice, care nu se găsesc în camera de costume a Facultatii de Arte Frumoase.

Valentin Tomuleţ decanul Facultăţii de Arte Frumoase ne spune că „ în intentarul de costume scenice sunt haine pentru toate secţiile de dans , dar recunoştem că ele sunt foarte vechi şi chiar demodate, dar  pentru asta nu se alocă destui bani ca să putem cumpăra costume scenice în toate cercurile de dans. De aceea cu părere de rău studenţii sunt nevoişi ca să– şi croiască costume în atelierele de cusut”.

Profesoara menţionează că: „ În cadrul concertelor avem nevoie de costume corespunzătoare cu coreografia pe care o prezentăm, dar cu părere de rău noi nu ne permitem. De fiecare dată sunt puşi la cheltuială studenţii de la universitate. Eu ca coregraf mă strădui să cer minimul necesar pentru a putea evolua cât de cât.”

Din lipsă de fonduri studenţii sunt nevoiţi să suporte cheltuielile. Preţurile încep de la 500 de lei şi pot ajunge chiar şi până la mii de lei.

Indiferent de obstacolele ce le întâlnesc în cale, echipa de dans  ,, Dance Avenue”, au şi performanţe cât în ţară dar şi peste hotare.

Dansatorii au evoluat în ţară, dar şi peste hotare.Pentru fiecare evoluţie pe scenă fiecare stundent este remunerat cu câte 50 de lei din cadrul universităţii.

Copii depun foarte mult efort pentru a ajunge adevăraţi profesionişti , ei repetă chiar şi după program.

Svetlana Stratulat  de la secţia dans modern ne spune  că: “ frecventeaz dansurile de trei ori pe săptămână, uneori vin  chiar cu două ore înainte de a intra în sala de dans, pentru a repeta noile figure”.

Dar cea mai mare problemă a dansatorilor este lipsa de sponsorizare, deoarece echipamentele sunt foarte costisitoare.

Cecati Elena ne mărturiseşte că: „ pe an am  nevoie de 2 perechi de încălţăminte, care este scumpă, în dependenţă de calitatea ei, dar pentru asta este nevoie de bani, care de cele mai multe ori vin din partea părinţilor”.

Pentru a face un calcul cam cât îi cost pe stundeţi un constum pentru dans, am mers într–un magazin specializat  din capitală.

De exemplu pentru cusutul unor pantaloni scurţi avem  nevoie de  stofă neagră lucioasă , care costa 150 de lei metru. Pentru o bluză cu mâineca scurtă din ţesătură de culoare albă cu bulinii negre, costa 85 de lei metru. Pe lângă costum trebuie să asortăm şi cu nişte accesorii, care încep de la 50 de lei în sus.

Dacă eşti pasionat într– adevăr de arta dansului afală ca acest hobby îţi fură mult din timpul tău liber şi e nevoie să faci multe investiţii , dar şi sacrificii  dacă vrei  să ai performaţe.

Pe cât de costisitoare ţi s-ar părea pasiunea această pentru dans, dar să ştii că pe atât e şi de frumoasă şi relaxantă.

Dansul este limbajul ascuns al sufletului, dansul este acela care exprima mesajul primitiv al sufletului, dansul este puţină nebunie care ne face tuturor mult bine… aşa că indiferent de obstacole nu încetaţi să dansaţi.

Care este starea reală a căminelor studențești?

reportaj realizat de Sabina Popic

Majoritatea  studenţilor sunt  nemulţumiţi de condiţiile insuportabile în căminile Universității de Stat. Deşi căminele au aproape o jumătate de secol, administraţia susţine că nu au fost reparate niciodată capital.

Oficial, blocurile căminilor Universității de Stat sunt bine încălzite, studenții dispun de toate condițiile necesare: au lumină, gaz, apă, cazaților le stau la dispoziție săli de lectură, în plus, săli dotate cu calculatoare. În realitate, însă, studenții se plâng că în odăi iarna este foarte frig, camera de baie ba funcționează, ba nu, dulapurile pentru haine sunt fără uşi, paturile adesea fără saltele şi mai există şi o mulţime de şoareci.

Am făcut o vizită căminului nr.10 al facultății de Drept, unde intendenta Emilia Potîrniche mi-a menționat că mobilierul din cămin - paturile, noptierele, dulapurile - au fost achiziționate încă în 1996 și multe din ele necesită reparație.

Studenții de aici, însă, au doleanțele lor. ,,Ni s-au spus că o să avem condiţii bune de trai; eu m-am săturat să tot fac baie în cameră”, a replicat o studentă de la specialitatea de biologie. Un alt student de la specialitatea de matematică şi informatică a spus : ”Căminul lasă de dorit. Dar, altă ieşire din situaţie nu am avut”.

Vis-à-vis de acest caz, am solicitat opinia preşedintelui comitetului sindical al studenţilor USM, Victor Gîrlea, care precizează că situaţia este aşa cum este deoarece ,,nu sunt surse financiare suficiente şi chiar dacă studenţii plătesc 1200 lei asta înseamnă cca 30% din costul căminului’’.

Pe de altă parte, Mihail Postolache, prorectorul în probleme de administrare şi gospodărire a USM, învinuieşte studenţii pentru dezastrul în cămin.

Căminile studențești nu au fost reparate de mai bine de 20 de ani. Deși administraţia USM susţine că cheltuieşte anual cca 50 mii de lei pentru reparaţia fiecărui cămin în parte, renovarea nu ţine mai mult de câteva săptămâni.