Comentariu realizat de Olga Secrii
”De ce doar studenții trebuie să ia note de 2, 5 și 10?” ,”Haideți să inversăm un pic rolurile!”, acestea au fost primele reacții ale așa numitei opinii publice la apariția pe piața online a proiectului evaluez.eu.
Inițiativa, mai în glumă mai în serios, i-a venit Elenei și lui Alexandru Zgardan. Elena este acum manager la TEDxYouthChișinău, iar Alexandru profesor la o universitate din capitală. Și pentru că tehnologiile informaționale ne permit să realizăm și cea mai năstrușnică idee, Elena și Alex au decis-o materializeze într-o pagina web.
Pare interesant și chiar justificat site-ul care permite evaluarea profesorilor după gradul de incoruptibilitate, claritatea mesajului, utilitatea informației și interesul pe care ar trebui să-l trezească în studentul pasiv al zilelor noastre. Însă, evaluez.eu a trezit discuții controversate în rândul profesorilor, cei care s-au obișnuit să noteze și au uitat cum e să fii notat. Fiind la una dintre orele dl. Vlad Madan acesta ne-a mărturisit că la început cadrele didactice chiar au fost afectate moral și se gândeau ce nu merge bine și unde sunt ei de vină. Înțeleg reacția lor și mi se pare una umană: nu ne place să fim notați(aici suntem egali cu profesorii)-cu atât mai mult comentați și criticați. Da, accesând site-ul cu pricina, studenții nu doar pot, ci și trebuie să-și comenteze notele și să-și scrie numărul grupei. Cei care țin morțiș să se ascundă în spatele unui comentariu indecent cu atac la persoană, scriu doar un pseudonim. După notare, pagina automat prezintă un top al celor mai buni profesori, care acum îl are în frunte pe dl. Arcadie Gherasim, lector superior la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din USM. Vorbind despre new media, tema evaluez.eu a fost delicat abordată și la unul din seminarele dl. Sergiu Corlat care a spus că a văzut cele scrise, dar nu acordă nicio importanță expunerilor subiective scrise într-un moment de răzbunare.
Ca și student și unul dintre evaluatorii de pe site, văd două părți ale monedei:
Unu. Proiectul ”are dreptul al existență”, vorba dl. Madan, dar trebuie promovată obiectivitatea. Cu cât mai obiectivi suntem, cu atât mai clari în mesajele adresate profesorilor. În opinia mea, nu este bine să căutăm în inițiativa evaluez.eu un refugiu pentru a ne vărsa nervii în urma unei dispute cu reprezentanții cadrelor didcatice. Este imatur.
Doi. Dragii noștri profesori, am fermă încredere că puteți distinge un feedback constructiv și proactiv de unul distructiv și reactiv. Până la urmă, știu că sunteți curioși să mai aflați ce se spune despre dvs.
Totuși, mă înclin cu umila mea modestie spre promovarea conceptului evaluez.eu lansat la începutul acestui an de învățământ și încurajez studenții să-și noteze profesorii, să le ofere critică obiectivă bazată pe fapte reale și să nu uite că ”nu se scuipă în fântână din care bei apă”.
Olga Secrii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu